Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Like

Montauk, Marte si alte conspiratii - Interviu

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Montauk, Marte si alte conspiratii - Interviu

Mesaj Scris de OpHaNiM la data de 2/3/2011, 00:44

Un interviu cu Al Bielek





Alfred Bielek s-a nascut la 4 august 1916
ca Edward A. Cameron II, fiul lui Alexander Duncan Cameron, Sr.





Al Bielek: M-am alaturat echipei
proiectului în 1953 ca Al Bielek. Am realizat ceea ce se arata în cartea
"Proiectul Montauk", si anume interfata cu calculatorul folosita la
scaunul ce controla vortexul energetic în faza finala a operatiunilor. De
asemenea, au participat si Preston Nichols si Duncan Cameron. Proiectul genera
tunele ale timpului prin care oamenii puteau calatori în timp si spatiu, si
chiar asa au facut. Dar mai exista si alte proiecte la Montauk, iar multe
dintre acestea ne sunt necunoscute.





Tehnologia folosita în construirea
tunelelor de timp ne-a fost oferita printr-un efort de cooperare între mai
multe grupuri de extraterestri, în principal format din grupul din Orion
(compus din Reptilieni) si un subgrup numit Leveroni. Un grup tehnic care ne-a
asistat mai tot timpul era din Sirius A. Niste oameni foarte materialisti,
orientati spre stiinta. Poate ca nu erau rau intentionati dar erau gresit
condusi, pentru ca aveau un contract pe termen lung cu cei din Orion pentru a
le da toate detaliile tehnice si asistenta atunci când aveau nevoie. Toti
acestia lucrau în secret cu guvernul american pentru obtinerea unor tehnologii
de control mental ce ar fi transformat lumea într-o masinarie perfect si usor
controlabila, mult mai convenabila decât lumea actuala.





De asemenea, existau si multi extraterestri
cenusii. Un grup care nu a participat la proiect dar a avut rol de observator
erau cei din Antares, foarte umani, ferciti, joviali. Nu-i puteai deosebi de
rasa noastra, erau foarte asemanatori, atât ca suflet cât si fizic. Acestia nu
au participat deloc la proiect, doar au observat lucrarile.





Dar extraterestrii au furnizat tehnologia,
aparatura. Si au trasformat-o ca sa mearga cu calculatorul nostru. Eu am primit
sarcina de a o face compatibila cu ceea ce aveam noi. Era deci tehnologie
extraterestra, nu stiam cum functioneaza, însa ei ne-au ghidat si am
construit-o.





Firma ITT avea contract de furnizare de
echipament pentru aceste experimente. Existau cartele de intrare de nivel
NEGRU, care este cel mai secret nivel. Nimeni nu are acces la depozite sau
laboratoare de nivel NEGRU decât daca poseda o cartela de acces pentru acest
nivel. Este ca o "gaura neagra". Sunt multe astfel de proiecte,
acesta este numai unul dintre ele.





Tunelurile au devenit operationale prin
1977 dupa mari schimbari. În 1979 au obtinut toate rezultatele de care aveau
nevoie. Iar în 1983, pe 12 august, proiectul a fost distrus complet, sabotat
din interior. Toate acestea sunt descrise în carte. Dar înainte de acest final,
ceea ce s-a realizat acolo este aproape de necrezut.





Una dintre utilizarile Proiectului Phoenix
era sa asigure o linie de transport pentru coloniile de pe planeta Marte.
Aceste colonii exista pe Marte din anii 1970. Publicul stie ca omul a ajuns pe
Luna în 1969. De fapt, nemtii au fost primii acolo, în 1947. Iar noi, americanii,
am ajuns pe Marte în 1962 cu o expeditie comuna SUA - URSS. Era 22 mai 1962.
Filmul documentar "Alternativa 3" realizat de Anglia Television si
difuzat în aprilie 1977, si care este disponibil daca stii unde sa-l cauti,
arata totul exact cum a fost. Arata chiar transmisia originala! Imaginile au
fost transmise de camera TV aflata la bordul navei Explorer sn timp ce aceasta
ateriza pe Marte. Acolo s-au gasit multe artefacte. Exista numeroase orase
complet distruse, ramasite de la civilizatia precedenta. Si desigur faimosul
Sfinx si Piramidele de pe Marte despre care dr. Richard Hoagland povesteste în
conferintele sale. Exista doua casete video plus o carte despre acest subiect.





Ceea ce au gasit la suprafata indica o si
mai mare prezenta în subteran. Si nu le-au adus cu ei, pentru ca nu aveau
echipament corespunzator. Erau prea grele prentru a fi aduse.





Asa ca au transmis o cerere prin radio
catre Pamânt: "Credem ca exista instalatii subterane aici. Am gasit
intrari sigilate. Ne puteti spune ce sa facem?" Ei bine, informatiile au
ajuns la Montauk, de unde l-i sa raspuns: "Pai dati-ne niste coordonate pe
suprafata planetei unde exista astfel de locatii" Ceea ce au si facut. Si
le-au cercetat. Puteau ajunge oriunde cu tunelul timpului, si l-au folosit pentru
a ajunge pe Marte, la coordonatele specificate.





La început nu au trimis pe nimeni. Au facut
un tunel la acele coordonate, si, ca sa nu riste sa trimita pe cineva direct în
stânca, au pus doar o camera video controlata de la Montauk. Au gasit acolo o
caverna îi au trimis apoi si oameni. Eu si cu Duncan ne aflam în acea echipa.
Eram prima echipa trimisa de Montauk pe Marte pentru a explora subteranele
martiene. Si au mai fost si altii. Am fost acolo de mai multe ori. Am gasit o
multime de artefacte, de ramasite. Am gasit un sistem de iluminat subteran care
era înca functional, un sistem electric de alimentare. L-am gasit, l-am pornit
si a functionat. Nici urma de viata. Multe ramasite, dosare, înregistrari,
artefacte religioase, toate aranjate ca într-un imens depozit.





Reporter: Materialul scris era in engleza?





Al Bielek: Nu, era în alta limba. Nu era
engleza. Duncan a reusit sa traduca o parte din el. Si eu l-am vazut, dar nu am
putut întelege nimic. Si multe înregistrari si materiale au fost aduse înapoi
(la Montauk). Apoi Duncan si cu mine am hotarât sa facem câteva cercetari pe
cont propriu. Dupa fiecare calatorie prin tunel, totul se înregistreaza:
coordonate, informatii legate de operarea sistemului, totul. Si se poate regasi
mai târziu pe calculator. Si se poate folosi ca un fel de catalizator pentru o
noua calatorie, fara sa mai fie nevoie de acel antrenament psihic si de scaunul
de proiectie, poti coordona totul de la calculator, si sa deschizi tunelul la
destinatia dorita pentru ca sunt stocate deja toate datele necesare conexiunii.
Asa ca am fost de înca doua ori pe cont propriu pentru a vedea în detaliu ce se
afla acolo.





Reporter: Si nimeni nu opera aparatele la
Montauk pentru a va aduce înapoi?





Al Bielek: Am pornit echipamentul pentru ca
stiam cum sa facem. Si nimeni nu era acolo ca sa ne vada. La a doua calatorie
am fost descoperiti pentru ca sunt aparate care înregistreaza automat de câte
ori este folosit echipamentul, unde este destinatia, etc. Asa ca am fost prinsi
când ne-am întors; am fost dati afara din proiect. Noi nu am mai participat la
explorari, însa altii au continuat. Ce au gasit ei, noi nu stim. Anumiti oameni
au fost alesi înca cu mult timp în urma pentru acest proiect, asa cum am fost
eu si Duncan si Preston. Iar nivelul de spalare a creierului a fost diferit
pentru fiecare persoana. Duncan a fost programat cel mai mult pentru ca el nu
era folosit pentru cunostintele sale tehnice. Si eu am fost programat pâna la
un anumit nivel, iar Preston - foarte mult.





Dar cu totii am primit o
"stergere" dupa ce întreg proiectul a fost oprit.
"Stergere" înseamna de fapt eliminarea din memorie a amintirilor
referitoare la tot ceea ce a însemnat proiectul. Ei au sperat ca aceasta
stergere sa fie definitiva.





Dar nu a fost asa. Motivul pentru care au
esuat cu aceasta masura este faptul ca tabara de la Camp Hero nu a fost
distrusa total. Ramasitele sunt înca acolo, în administrarea Comisiei de
Parcuri a statului New York, care însa nu a facut nimic, nu au darâmat nici-o
cladire, nu au deschis zona ca parc de agrement.





Au eliminat barierele de la intrare pentru
ca oamenii sa poata intra acolo si sa faca scurte excursii, în timpul zilei.
Dar nu le este permis sa ramâna peste noapte fara un permis special de la
Primaria Montauk. Paznicii parcului patruleaza regulat si au voie sa-i dea
afara pe cei care nu respecta regulile.





Dar tabara ramâne înca asa cum este. Când
am fost acolo prima data, în august 1985, la invitatia lui Preston (l-am luat
si pe Duncan cu mine), nici-unul dintre noi nu stia, la acea data, ca am fost
cu totii folositi în Proiectul Montauk.





Reporter: Exact în acest moment începe
aventura descrisa în cartea "Proiectul Montauk".





Al Bielek: Corect. Dar el nu stia ca a luat
parte la proiect. Nu avea nici-o amintire. Atunci, în august, Preston ne-a luat
si a zis: "Voi doi aveti capacitati extrasenzoriale, haideti sa vedem ce
simtiti când ajungem acolo. Stiu ca n-ati mai fost niciodata acolo." Când
am ajuns în zona, am simtit imediat vibratiile oribile ce înconjurau locurile,
si ca acolo se întâmplase ceva îngrozitor. Am simtit acel monstru, descris spre
sfârsitul cartii, cel care a distrus întreaga baza. Preston si Duncan si-au dat
seama de implicarea lor în proiect mult mai devreme decât am facut-o eu.





M-am întors la Montauk în mai 1986 si am
vizitat zona împreuna cu un grup din Phoenix, sponsorizat de senatorul Barry
Goldwater. Se cerceta o posibila deturnare de fonduri de la un proiect federal
oficial catre un posibil proiect ilegal. Se cautau dovezi. Astfel au putut obtine
toate aprobarile necesare pentru cercetari, de la statul New York, de la
comisia parcurilor, apoi s-a mers chiar în zona, în interiorul cladirilor
încuiate. Unele erau înca puse sub lacat.





Acum stim ca nu s-au folosit fonduri
federale în acest proiect. Dar în cercetarile noastre am reusit sa facem o
serie de fotografii, si chiar în acea vizita din mai 1986 au început sa-mi
revina în memorie diverse amintiri în legatura cu Proiectul Montauk, pentru ca
eram "la locul faptei", cum se spune.





Reporter: Si a fost ca un declansator.





Al Bielek: Da, acesta a fost catalizatorul.
La fel si pentru Duncan si Preston. Amintirile au revenit. Stiam acum ca
facusem parte din proiect. Si înca continua sa apara noi amintiri, pentru ca nu
revin toate deodata, ci în etape, depinzând de factorii care le declanseaza.
Dar odata început acest proces de rememorare, încet-încet revin toate
amintirile, pâna la ultima. Asa ca pâna la urma mi-am amintit ca am participat
la nivel administrativ si tehnic în multe proiecte. Iar Duncan a participat la
cel putin un proiect.





Preston era cel mai bun sef pe linie
tehnica, dupa Matthew Zaret. Profesorul Zaret a fost eliminat în 1980, la
sugestia mea, dar nu l-au lasat liber, l-au trimis la un proiect ce se
desfasura paralel, la Brentwood, Long Island, unde a si murit. Preston a
devenit noul director tehnic, ocupându-se de întreaga administrare. El a
proiectat si construit toate transmitatoarele de radiofrecventa, sistemele de
modulare în impulsuri, absolut tot ceea ce tinea de radio-frecventa, pentru ca
este expert în asa ceva. El a realizat toate acestea pâna acum doi ani, când
l-au dat afara. Dar cum stia prea multe detalii despre Montauk si începuse deja
sa-si reaminteasca si sa vorbeasca liber despre proiect în conferintele
organizate de Asociatia de Psihotronica a Statelor Unite (USPA), nu prea
convenea guvernului. Asa ca i-au aplicat o "stergere" si l-au dat
afara. I s-a spus "Esti terminat, ia-ti lucrurile si cara-te". Iar
seful lui nici macar nu stia motivul, pentru ca nu el l-a concediat. A fost
manipulare guvernamentala.





Preston era expert în transmitatoare de
mare putere, în genul celor folosite la radare. În acest caz, Proiectul
Montauk, l-au folosit pentru celebrul Amplitron, care este fotografiat si
aratat în carte (au fost produse mai mult de patru mii de amplitroane). A fost
realizat de firma Raytheon Electric, în Goleta, California. Îmi amintesc ca am
fost acolo prima data când am aprobat primul transport de tuburi. Erau foarte
scumpe, au fost construite special pentru Montauk. Fiecare costa mai multe
milioane de dolari. S-au facut comenzi de mii de tuburi. Va dati seama de
costurile totale ale proiectului. Condensatoarele folosite în generatoarele de
impulsuri si modulatorul au fost de asemenea proiectate special dupa specificatii
foarte rigide. Pâna la urma au gasit o firma care sa le construiasca conform
planurilor, iar guvernul le-a cumparat în seturi de câte cincizeci la un pret
de douazeci si cinci de mii de dolari fiecare condensator. Existau o suta de
condensatoare la fiecare statie. Un set întreg de cincizeci pentru doua
transmitatoare si înca un set pentru rezerva. În total au fost doua milioane si
jumatate de dolari pentru fiecare din cele douazeci si cinci de statii!





Asa ca au ramas fara bani.





Reporter: Si toata acesta tehnologie venea
de la grupurile de extraterestri?





Al Bielek: Aveau cooperarea
extraterestrilor. Aveau un OZN prabusit, care a fost prabusit deliberat, prin
aranjament cu Hitler, de catre un anumit grup din Pleiade. OZN-ul era plin cu
tehnologie. Iar motivul pentru care a fost prabusit era ca la o eventuala
cercetare, Comandamentul German sa poata explica "Da, am gasit un OZN
prabusit în Alpii din Bavaria, l-am luat si am analizat tehnologia
folosita"





Evenimentul nu a fost facut public. Dar
ramasitele OZN-ului au fost descoperite lânga Peenemunde dupa încetarea
razboiului. Era exact la baza de testare a rachetelor germane, acolo unde
Werner von Braun lucra cu echipa sa. La sfârsitul razboiului, el s-a mutat cu
întreaga sa echipa de cercetatori în America. Si un alt grup a fost capturat de
rusi, printre care era si profesorul sau, Herman Oberth. De aceea rusii erau
mai priceputi în rachete decât americanii, îl aveau chiar pe profesorul lui
Werner von Braun.





Asa încât razboiul a primit noi forte tehnologice
de la cei din Pleiade. Dar în 1934 Roosevelt deja realizase un pact de
cooperare cu Grupul K sau Kondroshkin, un grup de extraterestri gri-albastru,
altul decât micii cenusii.





?ntegerea era ca ei sa alimenteze SUA cu o
noua tehnologie pentru cercetarile atomice; asta era în 1938. Dar Roosevelt s-a
razgândit, sfatuit de cei din armata SUA, argumentând ca ei nu o sa poata
controla întreaga afacere, ca nu stiu ce vor face (grupul K) cu adevarat si ca
poate vor manipula guvernul SUA. Asa ca grupul K a disparut.





În 1943 a fost Experimentul Philadelphia si
apoi Proiectul Phoenix, care a deschis o mare gaura în spatiu-timp. Asta a fost
pus la cale la sfârsitul lui 1983 de catre extraterestri pentru ca sa sparga
structura spatiu-timpului permitând astfel venirea unui mare numar de
extraterestri împreuna cu navele lor. Toate navele puteau calatori în timp dar
gaura era necesara pentru a putea începe aceasta adevarata invazie a SUA si mai
târziu a Europei. Când au aterizat la baza Edwards a Fortelor Aeriene, guvernul
deja stia de prezenta extraterestrilor pe acesta planeta.





De data aceasta, ei au venit în masa. Eram
confruntati cu o tehnologie mult superioara, si nu stiam cum sa actionam. Asa
ca întelegerea cu Eisenhower îi consilierii lui era sa semneze un tratat de
ne-amestec în treburile planetei în schimbul tehnologiei. Se câstiga astfel
timp pentru a se vedea mai târziu ce e de facut.





Asta a fost baza întelegerii. Din aceasta
cauza, un mare numar de extraterestri au venit si participau la Proiectul
Phoenix. Dar ei planificau totul în avans. Noi însa nu stiam ce aveau de gând.
Ei practic au manipulat si manevrat Proiectul Phoenix, si nu se asteptau la o
nereusita. Probabil se asteptau la continuarea experimentelor înca o decada,
probabil pâna în 1990.





Totusi, pentru ca unii dintre noi au
"citit printre rânduri", au vazut pericolele potentiale, Duncan si
altii câtiva au conspirat sa distruga proiectul. Asta pentru ca si-au dat seama
de întregul tablou diabolic ce se punea la cale.





Eu stiam de aceste lucruri, si nu doream
sabotarea lucrarilor. Asa cum spunea si von Neumann (care înca mai traieste si
azi), "Da, multe lucruri sunt gresite aici, dar deja ne-am amestecat prea
mult si, în fond, este numai o cercetare, avem nevoie de asta". Datorita
capacitatilor extrasenzoriale, de perceptie a viitorului, Duncan s-a dat seama
ca întregul proiect reprezenta o amenintare serioasa pentru SUA si întreaga
lume. El a vazut multe lucruri si a decis ca trebuie sa actioneze.





Asa ca, dupa ce eu si Duncan ne-am întors
de pe Eldridge unde fusesem pentru a închide bucla temporala, Duncan,
folosindu-se de transmi%!tatorul de putere, a eliberat din subconstientul sau
un monstru, real, solid, tridimensional, cu înaltimea de 3,5 - 4,5 metri. A
demolat cladiri îi a strivit oameni si se apropia de turnul radar. Pentru a
distruge monstrul, au trebuit sa distruga transmitatorul, iar monstrul a
disparut într-o alta realitate. Acesta a fost fotografiat în mai 1986.





Dar capitolul final de la Montauk nu a fost
înca scris. Am descoperit în august 1992 ca Montauk a fost reactivat. Aici
doream sa ajung. Nu stim cine îl conduce. Dar am vazut probe si dovezi
evidente. Exista noi cabluri acolo, noi transformatoare de putere pe care scrie
"Fara freon" pentru ca dupa noile legi, nu se poate folosi freon
pentru racire (nici macar la frigidere). Am câteva fotografii, de la recenta
mea excursie în zona.





Turnul radar are acum o noua usa de otel,
unde în trecut era intrarea libera si se putea intra. Usa metalica are doua
lacate. De asemenea, usa garajului din spate care era folosita pentru camioane
si transporturi grele este acum încuiata dinlauntru. Si mai exista si alte
dovezi care arata clar ca Montauk este reactivat.





Preston a primit propuneri de la guvern
pentru a fi noul director la Noul Proiect Montauk, si i-au spus ca si Duncan
este binevenit în proiect. Acum sunt noi muncitori acolo, noi intrari în
subteran. O persoana pe care o cunoastem a trecut dincolo de usa exterioara si
spune ca exista o alta usa interioara încuiata cu o lumina rosie pe ea. Ca sa
treci trebuie sa ai permise speciale, altfel nu poti.





Nici nu am încercat sa intram, pentru ca nu
doream sa riscam. Si nu stim ce se urmareste prin reactivarea proiectului, mai
ales ca august 1993 se încadreaza la jumatatea perioadei de ciclu de 20 ani (de
la 1943 la 1983 au fost doua cicluri temorale). Probabil ca vor sa extinda
lungimea tunelului de timp, pentru scopuri ce ne scapa.





Nu au putut sa ne coopteze nici pe mine si
nici pe Dunmcan în noul proiect pentru ca noi doi ajutam (prin prezenta
noastra) la mentinerea stabilitatii acestui spatiu-timp. Acesta se va stabiliza
definitiv de la sine pâna în 2003, daca ei nu-l redeschid.





Ei nu-si dau seama de riscurile deschiderii
proiectului. În 1963 a existat un proiect ultrasecret prin care se dorea
contracararea efectelor distructive ale deschiderii gaurii de timp din
Experimentul Philadelphia. În acest fel s-a anihilat unda de timp negativa care
risca sa scufunde întreg continentul american.





Pentru ca gaura de timp (din Experimentul
Philadelphia) a fost dechisa total dizarmonios, se formase aceasta unda de timp
negativa, care risca sa se întoarca intocmai ca un bumerang si sa distruga
întreg continentul într-o catastrofa care ar fi avut consecinte planetare prin
deplasarea placilor tectonice nord-americane.





Proiectul din 1963, "Atlantida - NU
reeditata" a avut succes anihilând aceasta unda de timp negativa. Acest
domeniu ce tine de stiinta si tehnologie este ultrasecret iar publicul nu stie
nimic despre el.





Tot ceea ce putem face este sa speram ca nu
se vor face aceleasi greseli din trecut si ca viitorul va fi mai bun, în pofida
problemelor actuale.

OpHaNiM


Mesaje : 560
Reputatie : 4488

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum