Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Like

Paracelsus

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Paracelsus

Mesaj Scris de OpHaNiM la data de 3/3/2011, 02:30


Monarhia tuturor Artelor mi-a fost conferită
mie, Paracelsus, Prinţ al Filosofiei şi al Medicinii. În acest scop am
fost ales de Dumnezeu pentru a spulbera fanteziile izvorâte din
lucrările false şi elaborate, din cuvintele prezumţioase şi înşelătoare,
fie ele ale lui Aristotel, Galen sau Avicenna sau ale vreunuia dintre
discipolii lor.”



Acesta
era manifestul lui Paracelsus, la fel de bombastic ca şi numele său
complet. Personalitate total nonconformistă şi care nu ezita să
folosească un limbaj dur la adresa medicilor dogmatici din vremea sa,
Paracelsus rămâne în istoria umanităţii unul din cei mai străluciţi
medici, alchimişti şi oameni de ştiinţă ai Renaşterii.

Philippus
Aureolus Theophrastus Bombastus von Hohenheim, cel care avea să-şi
aleaga singur numele Paracelsus (adică „mai presus de Celsus”, un faimos
medic roman) s-a născut în 1493, în localitatea Maria Einsiedeln, din
cantonul Zürich, Elveţia. Fiu al unui cunoscut medic, el a învăţat de la
tatăl său primele noţiuni de medicină. În adolescenţă a descoperit
lucrările unui alchimist celebru, Isaac Hollandus, care l-au incitat să
practice o medicină superioară celei contemporane lui, ajungând la
cauzele ultime ale bolilor şi acţionând la acel nivel pentru a le
elimina. La 16 ani devine student al Universităţii din Basel, unde
studiază medicina şi este îndeosebi interesat de chirurgie. Tot în acea
perioadă este primit ca învăţăcel de către un mare alchimist şi ocultist
al acelei vremi, abatele Tritemius din Spanheim. De la acesta a învăţat
Kabala lumilor fizică, astrală şi spirituală. În continuare,
abatele l-a îndrumat spre Sigismund Fuger, alături de care Paracelsus
şi-a completat cunoştinţele de mineralogie şi chimie. La 23 de ani este
nevoit să părăsească oraşul Basel, datorită unui conflict cu
autorităţile din cauza studiilor sale asupra necromanţiei. El îşi începe
astfel viaţa de nomad, călătorind prin multe ţări şi întreţinându-se
din predicţii astrologice şi din practici oculte. Periplul său l-a
condus prin Germania, Franţa, Ungaria, Olanda, Danemarca, Suedia şi
Rusia. În Rusia a fost luat prizonier de tătari şi dus în faţa Hanului
lor, la curtea căruia a rămas ca favorit, datorită cunoştinţelor sale
uluitoare de medicină şi chimie. Mai mult, hanul i-a încredinţat sarcina
de a-l însoţi pe fiul său într-o misiune diplomatică la
Constantinopole. Ajuns aici, a întâlnit un alchimist arab care i-a
dezvăluit secretul suprem al solventului universal, alkaest, Azoth-ul
alchimiştilor europeni. Astfel iniţiat, se spune că ar fi pornit spre
India. Se mai spune de asemenea că a fost iniţiat şi de şamanii
siberieni.


În cartea sa Doctrina Secretă,
Helena Blavatsky confirmă faptul că Paracelsus a primit o iniţiere
autentică. Istoria umanităţii cunoaşte un număr de fiinţe deosebite, al
căror destin este să impulsioneze evoluţia întregii omeniri. Cu toţii au
vizitat citadela Marii Cunoaşteri unde au fost iniţiaţi. Fiind unul
dintre aceştia, Paracelsus a petrecut câţiva ani într-unul din
ASHRAM-urile citadelei transhimalayene unde a obţinut Marea Cunoaştere
(după cum afirmă Elena Roerich).



La
întoarcerea în Europa, Paracelsus a călătorit de-a lungul Dunării şi a
mers în Italia, unde a lucrat ca medic de campanie în armată. Acolo a
început seria vindecărilor sale miraculoase. Ulterior ajunge să ocupe o
catedră la Universitatea din Basel unde studiase ca student, dar
datorită comportării sale sfidătoare la adresa confraţilor care
practicau medicina „convenţională”, îşi atrage rapid dizgraţia acestora
şi este din nou alungat din oraş. Spre exemplu, i-a invitat pe toţi
membrii colectivului profesoral al universităţii la o prelegere în
cadrul căreia, spunea el, le va dezvălui cel mai mare secret al
medicinii. A început prin a descoperi o farfurie cu excremente. Medicii,
indignaţi de o aşa insultă, au plecat imediat, ceea ce l-a făcut pe
Paracelsus să strige după ei: „Dacă nu veţi asculta misterele fermentaţiei prin putrefacţie, atunci nu sunteţi demni de numele de medic.” Dincolo
de aparenţa hilară şi şocantă a situaţiei, etapa putrefacţiei este o
etapă importantă a procesului alchimic, iar Paracelsus nu intenţiona
să-şi bată joc de colegii săi, ci chiar să le reveleze anumite secrete
alchimice. Cum însă această revelare implica o mare iniţiere, ei au fost
testaţi de Paracelsus, însă se pare că nimeni nu a trecut testul şi nu a
reuşit să iasă din tiparele gândirii obişnuite…
În
peregrinările sale ulterioare Paracelsus a ajuns în 1530 la Nürenberg,
unde a fost acuzat de medici drept impostor. El a răspuns acestei
acuzaţii prin vindecarea, în numai câteva zile, a câtorva cazuri de
elefantiazis considerate incurabile. În 1536 îi este tipărită lucrarea
„Marea carte a chirurgiei”, conţinând teoriile sale medicale. Datorită
numeroşilor duşmani pe care i-a avut, majoritatea lucrărilor sale, fie
ele de medicină sau de alchimie, au fost publicate postum. Este invitat
la Salzburg de către Ducele Ernst de Bavaria, mare iubitor al Artei
regale – alchimia. Aici moare sau este omorât la numai 48 de ani, în
septembrie 1541, Paracelsus – cel care a revoluţionat medicina,
farmacologia şi alchimia secolului al XVI-lea.
Medic…
Paracelsus
era un adept al cunoaşterii dobândite prin experienţă, al meseriei
„furate” de la cei care au atins măiestria în acel domeniu, şi a
combătut întotdeauna, uneori chiar violent (arzând în public cărţile
„clasicilor” medicinii contemporane lui), cunoaşterea scolastică,
erudiţia lipsită de o bază experimentală.


„Un
adept al medicinii trebuie să deprindă cunoaşterea nu de la pedagogi
pedanţi cu haine lungi, ci de la dervişi, de la vraci, ţigani şi
vrăjitoare, care invocă spiritele şi captează razele corpurilor celeste
în roua dimineţii; despre aceştia se spune că au vindecat boli
incurabile, au redat vederea nevăzătorilor, i-au curăţat pe leproşi şi
chiar au înviat morţi.”



Paracelsus
credea că magia naturală este prezentă în toate lucrurile şi că ea este
de fapt „puterea care vine de la Dumnezeu”. Atunci când aceasta se
manifestă printr-un medic, ea devine capacitate de a vindeca. Aplicând
această credinţă, el şi-a dobândit reputaţia de vindecător prin metode
neconvenţionale, eficiente atunci când cele convenţionale nu aveau
niciun efect. Multe din remediile sale conţineau substanţe naturale, de
exemplu, plante sau minerale. De asemeni, lui i se datorează
introducerea opiumului şi a mercurului în arsenalul medicinii. Dizolvând
opiumul în alcool a obţinut laudanumul, care a rămas timp de secole cel
mai eficient analgezic. Paracelsus a tratat prima oară cu succes
sifilisul, administrând mercur în doze foarte mici, şi a vindecat cazuri
de ciumă. El susţinea că nu există substanţe toxice în natură, ci că
toxicitatea acestora este stabilită de cantitatea în care sunt
administrate (un principiu de bază al homeopatiei). În ceea ce priveşte
tratamentul plăgilor, a renunţat la tratamentul utilizat de medicina
vremii sale, care consta în a turna ulei încins pe răni pentru a le
cauteriza, sau, dacă rana era la un membru, se lăsa să ajungă în faza de
cangrenă şi apoi membrul respectiv era amputat. Paracelsus a pornit de
la principiul că o rană se vindecă singură dacă este curăţată şi ferită
de a se infecta, şi apoi lăsată să se usuce.
… şi Alchimist
Credinţa
sa în magia naturală l-a condus spre practica astrologiei. El considera
că stelele şi planetele influenţează viaţa, materia şi, de asemeni, pe
noi oamenii (însă nu trebuie să uităm că astrele înclină, dar nu
determină, iar factorul determinant în destinul nostru este liberul
arbitru al fiecăruia).
Paracelsus concepuse
talismane magice asociate fiecărei planete, care confereau celor care le
purtau energia astrală a respectivei planete, armonizând aspectele
negative pe care le prezenta acea planetă în astrograma purtătorului.
Una dintre cele mai semnificative credinţe enunţate de marele alchimist
este aceea că sufletul şi corpul sunt o unitate, şi ca atare nu pot fi
vindecate separat: „Omul nu este totuna cu corpul său fizic. Inima,
spiritul – este omul. Iar spiritul este precum o stea în jurul căreia el
este construit. Dacă omul este perfect în inima sa, el deţine toate
secretele ascunse ale Naturii.”
Mai mult,
Paracelsus considera că întreaga cunoaştere ne este accesibilă deoarece
toate obiectele din univers, văzut ca Macrocosmos, îşi găsesc un
echivalent în microcosmosul fiinţei umane. Acesta este principiul
corespondenţelor enunţat în Tabla de Smarald de către Hermes
Trismegistus, text considerat fundamental pentru alchimie: „Ceea ce este sus este şi jos, iar ceea ce este jos este şi sus, pentru a se împlini miracolul Unicului (Dumnezeu).”



Paracelsus
îşi defineşte astfel opera ca pe o magie naturală, deoarece el cunoştea
şi utiliza virtuţile magice prezentate în mod natural în lucruri.
Credinţa sa în magie şi miraculos nu se limitează la puterile
vindecătoare ale plantelor şi mineralelor: el descrie săbii care pot
tăia o nicovală în două, vrăji care fac corpul invizibil, metode magice
de a conversa cu cineva aflat la sute de kilometri distanţă.
Tot
în domeniul magic al alchimiei se înscrie şi legenda care spune că
Paracelsus ar fi reuşit să creeze o fiinţă miniaturală asemănătoare
omului pe care a numit-o „homunculus”. Iată cum descrie el reţeta
acestei realizări de natură magică în cartea sa „Despre natura omului”: „Închideţi
timp de 40 de zile într-un alambic lichidul spermatic al bărbatului. El
ajunge să intre în putrefacţie, până când începe să se mişte, lucru
care este uşor de recunoscut. După această perioadă el va apărea într-o
formă asemănătoare unui om, dar transparent, ca fără substanţă. Dacă
după aceea hrănim în fiecare zi acest tânăr produs, prudent şi cu grijă,
cu sânge uman, şi îl conservăm timp de 40 de săptămâni la o căldură
constantă, egală cu cea a abdomenului unui cal, acest produs va deveni
un copil adevărat şi viu, cu toate membrele sale, ca şi acela născut din
femeie, însă mult mai mic.”
Lucrările sale
indică o cunoaştere avansată a ştiinţei şi principiilor magnetismului
uman, deci cu alte cuvinte ale corpurilor subtile (astral, eteric) ale
fiinţei umane. Şi acestea sunt doar câteva motive pentru care a fost
denumit „cel mai original medic şi alchimist al secolului al XVI-lea”.
„Am
fost născuţi în această lume pentru a deveni îngeri, nu diavoli. De
aceea, urmăreşte întotdeauna scopul pentru care Dumnezeu te-a creat.”
„Dacă ţi-a fost hărăzit un talent, manifestă-l liber şi cu bucurie, ca soarele: dăruieşte tuturor din splendoare ta.”
„Avem
Înţelepciunea Divină în corpul nostru fizic muritor. De aceea, orice
vatămă corpul, ruinează în acelaşi timp Casa Celui Etern.”




N-ar trebui să considerăm pe nimeni prost, câtă vreme noi nu ştim cine suntem de fapt.”
„Nimic nu este atât de ascuns încât să nu poată fi revelat prin fructele sale.”
„Cine
altul este duşmanul Naturii, dacă nu cel care se consideră mai
inteligent ca Ea, deşi Natura este cea mai bună şcoală pentru noi?”
„În noi se află Lumina Naturii, şi această Lumină este Dumnezeu.”
„Dumnezeu, Tatăl nostru, ne-a dat viaţa şi arta vindecării pentru a o proteja şi a o menţine.”
„Cel mai eficient medicament este iubirea.”
„Arta
medicinii îşi are rădăcinile în inimă. Dacă inima ta e nesinceră,
atunci şi doctorul din tine este nesincer. Dacă inima ta e sinceră, tot
aşa va fi şi doctorul din tău interior.”
„Cel care îl vede pe Dumnezeu în lucrările Sale şi crede în El văzându-le, acela este cu adevărat bogat.”
„Practică
umilinţa mai întâi faţă de oameni şi abia apoi faţă de Dumnezeu. Cel
care dispreţuieşte oamenii nu îl respectă nici pe Dumnezeu.”
„Omul trăieşte în timp, iar Dumnezeu – în Eternitate. De aceea legile Lui sunt eterne, iar ale oamenilor sunt trecătoare.”
„Ceea
ce am dori să avem după moarte, trebuie să dobândim cât suntem în
viaţă, de exemplu – sfinţenia, iluminarea. Aici pe pământ începe
Împărăţia lui Dumnezeu.”

OpHaNiM


Mesaje : 560
Reputatie : 4554

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum