Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Like

Spatiul si Timpul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Spatiul si Timpul

Mesaj Scris de OpHaNiM la data de 7/3/2011, 04:13

Sarmanul Dionis - M.Eminescu
..şi tot
astfel, dacă închid un ochi văd mâna mea mai mică decât cu amândoi. De
aş avea trei ochi aş vedea-o şi mai mare, şi cu cât mai mulţi ochi aş
avea cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar părea mai mari. Cu
toate astea, născut cu mii de ochi, în mijlocul unor arătări colosale,
ele toate în raport cu mine, păstrându-şi proporţiunea, nu mi-ar părea
nici mai mari, nici mai mici de cum îmi par azi. Să ne-nchipuim lumea
redusă la dimensiunile unui glonte, şi toate celea din ea scăzute în
analogie, locuitorii acestei lumi, presupuindu-i dotaţi cu organele
noastre, ar pricepe toate celea absolut în felul şi în proporţiunile în
care le pricepem noi. Să ne-o închipuim, caeteris paribus, înmiit de
mare — acelaşi lucru. Cu proporţiuni neschimbate — o lume înmiit de mare
şi alta înmiit de mică ar fi pentru noi tot atât de mare. Şi obiectele
ce le văd, privite c-un ochi, sunt mai mici; cu amândoi — mai mari; cât
de mari sunt ele absolut? Cine ştie dacă nu trăim într-o lume
microscopică şi numai făptura ochilor noştri ne face s-o vedem în
mărimea în care o vedem? Cine ştie dacă nu vede fiecare din oameni toate
celea într-alt fel, şi nu aude fiecare sunet într-alt fel — şi numai
limba, numirea într-un fel a unui obiect ce unul îl vede aşa, altul
altfel, îi uneşte în înţelegere. — Limba? — Nu. Poate fiecare vorbă sună
diferit în urechile diferiţilor oameni — numai individul, acelaşi
rămâind, o aude într-un fel.
Şi, într-un spaţiu închipuit ca fără
margini, nu este o bucată a lui, oricât de mare şi oricât de mică ar fi,
numai o picătură în raport cu nemărginirea? Asemenea, în eternitatea
fără margini nu este orice bucată de timp, oricât de mare sau oricât de
mică, numai o clipă suspendată? Şi iată cum. Presupuind lumea redusă la
un bob de rouă şi raporturile de timp, la o picătură de vreme, secolii
din istoria acestei lumi microscopice ar fi clipite, şi în aceste
clipite oamenii ar lucra tot atâta şi ar cugeta tot atâta ca în evii
noştri — evii lor pentru ei ar fi tot atât de lungi ca pentru noi ai
noştri. În ce nefinire microscopică s-ar pierde milioanele de infuzorii
ale acelor cercetători, în ce infinire de timp clipa de bucurie — şi
toate acestea, toate, ar fi — tot astfel ca şi azi.
...În faptă
lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spaţiu — ele
sunt numai în sufletul nostru. Trecut şi viitor e în sufletul meu, ca
pădurea într-un sâmbure de ghindă, şi infinitul asemenea, ca reflectarea
cerului înstelat într-un strop de rouă. Dacă am afla misterul prin care
să ne punem în legătură cu aceste două ordini de lucruri care sunt
ascunse în noi, mister pe care l-au posedat poate magii egipteni şi
asirieni, atuncea în adâncurile sufletului coborându-ne, am putea trăi
aievea în trecut şi am putea locui lumea stelelor şi a soarelui. Păcat
că ştiinţa necromanţiei şi acea a astrologiei s-au pierdut -cine ştie
câte mistere ne-ar fi descoperit în această privinţă! Dacă lumea este un
vis — de ce n-am putea să coordonăm şirul fenomenelor sale cum voim
noi? Nu e adevărat că există un trecut — consecutivitatea e în cugetarea
noastră — cauzele fenomenelor, consecutive pentru noi, aceleaşi
întotdeauna, există şi lucrează simultan. Să trăiesc în vremea lui
Mircea cel Mare sau a lui Alexandru cel Bun — este oare absolut
imposibil? Un punct matematic se pierde-n nemărginirea dispoziţiunii
lui, o clipă de timp în împărţibilitatea sa infinitezimală, care nu
încetează în veci. În aceste atome de spaţiu şi timp, cât infinit!
Dac-aş putea şi eu să mă pierd în infinitatea sufletului meu pân' în
acea fază a emanaţiunii lui care se numeşte epoca lui Alexandru cel Bun
de exemplu... şi cu toate acestea...

In acest fragment a fost expusa ,,problema" filosofic, acum urmeaza sa vedem cum explica stiinta anumite lucruri

Faptul
ca lumina se propaga cu aceeasi viteza, indiferent de locul de unde o
observam are urmari extraordinare. Einstein spune ca ceasurile care se
deplaseaza pe linga noi, care zboara indepartindu-se sau apropiindu-se
de noi, functioneaza mai lent pentru noi decit ceasuri constructiv
aflate pe Pamint. Sa presupunem ca o nava cosmica trece pe linga noi cu
99,9% din viteza luminii; la noi se scurg 22 de secunde, in vreme ce
secundamerul de pe nava cosmica nu se deplaseaza decit cu o singura
unitate. Ceasul din nava funcitoneaza pentru observatorul pamintean
practic imobil, de 22 de ori mai lent decit ceasurile de pe pamint.
Acest
experiment inca nu poate fi realizat, dar fenomenul descris, asa-numita
dilatare a timpului, poate fi demonstrat. La mare inaltime, circa 20
km iau nastere miuonii- particule care au o viata atit de scurta incit
dupa 1,5 microsecunde jumatate se dezintegreaza. Defapt, chiar daca se
indreapta spre noi cu viteza lumini, miuonii nu ar trebui sa ajunga pe
sol, ci ar trebui sa se dezintegreze dupa 450 m. Si, totusi, multe
particule ajung pa Pamint. Cum e posibil? Teoria relativitatii ne ofera
un raspuns la aceasta intrebare; deoarece particulele ating aproape
viteza luminii, ,,ceasurile” lor, din punctual nostru de vedere, merg
mai incet. In vreme ce pentru ele se scurg 1,5 microsecunde, pe Pamint
mai trec 80 microsecunde – iar in acest interval mult mai genros
particulele pot sa ajunga pe pamint. Acest experiment este una din
primele dovezi care sustin teoria lui Einstein, urmata apoi de multe
altele.
Nu numai timpul, ci si spatiul se schimba la deplasari
extreme de rapide. Rapizii miuoni din cei 1,5 microsecunde
,,programate” traiesc tocmai 80, din cei 450 m strabat 20 km, cum
reusesc? Aici ne ajuta o alta afirmatie importanta a teoriei
relativitatii restrinse ; obiectele care se deplaseaza extreme de repede
pe linga noi par mult mai scurte. Numim acest fenomen contractie
longitudinala. De exemplu, daca o nava lunga de 100 m trece pe linga noi
cu 95% din viteza luminii, ea pare lunga de 33 m, adica scurtata la o
treime din lungimea sa. Pentru miuoni, aceasta inseamna ca, in timp ce
se indreapta spre pamint, atmosfera terestra zboara pe linga ei cu
viteza luminii si li se pare cu mult mai scurta. Inaltimea de 20 km se
restring la 300 m, iar aceasta distanta o pot strabate in scurta lor
viata de particule, ajungind la pamint. Prin urmare spatiul si timpul nu
sunt marimi absolute, ci ele depind de observator.

OpHaNiM


Mesaje : 560
Reputatie : 4554

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum