Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Like

Planeta Gliese 581g

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Planeta Gliese 581g

Mesaj Scris de OpHaNiM la data de 7/3/2011, 04:22



Planeta Gliese 581g
Steaua-părinte: Gliese 581
Galaxia: Calea Lactee
Constelaţia: Libra
Data descoperirii: 29 septembrie 2010
Distanţa faţă de Pământ a stelei-părinte: 20,5 ani lumină (un an-lumină corespunde unei distanţe de 9.460 miliarde de kilometri)
Masa: între 3,1 şi 4,3 X Terra
Raza: între 1,3 şi 2 X Terra
Temperatura medie: între -64 şi -45 Celsius; cu un efect de seră asemănător celui de pe Pământ: între -37 şi -12 Celsius
Planeta Gliese 581g se află pe orbita unei stele din galaxia din care face parte şi Pământul, Calea Lactee. Distanţa mică dintre planetă şi stea face ca Gliese 581g să se plaseze în "zona locuibilă", adică o zonă în care există toate condiţiile ca apa în stare lichidă, socotită baza vieţii, să poată fi găsită la suprafaţă.
Pe acest detaliu se bazează cercetătorul Steven Vogt, atunci când susţine că viaţa pe noua planetă este aproape sigură. "Având în vedere această predilecţie a vieţii, de a se dezvolta oriunde îi este permis, pot spune, ca o opinie personală, că şansele de a avea forme de viaţă pe această planetă sunt de 100%", a spus Vogt. 
"Viaţa pe alte planete nu înseamnă ET. Chiar şi o simplă bacterie unicelulară ar zgudui felul în care privim viaţa în Univers" - Steven Vogt, liderul echipei care a descoperit planeta Gliese 581g
"Faptul ca am putut detecta aceasta planeta atat de rapid si atat de aproape ne arata ca planete de acest gen trebuie sa fie destul de comune. Tehnicile avansate, combinate cu vechile telescoape, sunt revolutionare in vanatoarea de planete din afara sistemului solar", arata raportul profesorilor Steven Vogt si Paul Butler
Masa planetei indica faptul ca are un relief stancos si ca are destula forta gravitationala in asa fel incat sa mentina o atmosfera. Este situata la 20 de ani-lumina de Pamant, in constelatia "Libra". O parte a planetei este intoteauna indreptata catre stea, iar pe cealalta pare este noapte vesnica.
Cercetatorii cred ca la suprafata planetei, temperatura ar putea fi intre -31 si -12 grade Celsius. Temperaturile insa ar putea sa difere, in functie de partea planetei care este indreptata catre stea, iar gravitatia ar putea fi putin mai mare decat cea de pe Pamant. 
Planeta Gliese 581g Steaua-părinte: Gliese 581 Galaxia: Calea Lactee Constelaţia: Libra Data descoperirii: 29 septembrie 2010 Distanţa faţă de Pământ a stelei-părinte: 20,5 ani lumină (un an-lumină corespunde unei distanţe de 9.460 miliarde de kilometri) Masa: între 3,1 şi 4,3 X Terra Raza: între 1,3 şi 2 X Terra Temperatura medie: între -64 şi -45 Celsius; cu un efect de seră asemănător celui de pe Pământ: între -37 şi -12 Celsius Planeta Gliese 581g se află pe orbita unei stele din galaxia din care face parte şi Pământul, Calea Lactee. Distanţa mică dintre planetă şi stea face ca Gliese 581g să se plaseze în "zona locuibilă", adică o zonă în care există toate condiţiile ca apa în stare lichidă, socotită baza vieţii, să poată fi găsită la suprafaţă. Pe acest detaliu se bazează cercetătorul Steven Vogt, atunci când susţine că viaţa pe noua planetă este aproape sigură. "Având în vedere această predilecţie a vieţii, de a se dezvolta oriunde îi este permis, pot spune, ca o opinie personală, că şansele de a avea forme de viaţă pe această planetă sunt de 100%", a spus Vogt. "Viaţa pe alte planete nu înseamnă ET. Chiar şi o simplă bacterie unicelulară ar zgudui felul în care privim viaţa în Univers" - Steven Vogt, liderul echipei care a descoperit planeta Gliese 581g "Faptul ca am putut detecta aceasta planeta atat de rapid si atat de aproape ne arata ca planete de acest gen trebuie sa fie destul de comune. Tehnicile avansate, combinate cu vechile telescoape, sunt revolutionare in vanatoarea de planete din afara sistemului solar", arata raportul profesorilor Steven Vogt si Paul Butler Masa planetei indica faptul ca are un relief stancos si ca are destula forta gravitationala in asa fel incat sa mentina o atmosfera. Este situata la 20 de ani-lumina de Pamant, in constelatia "Libra". O parte a planetei este intoteauna indreptata catre stea, iar pe cealalta pare este noapte vesnica. Cercetatorii cred ca la suprafata planetei, temperatura ar putea fi intre -31 si -12 grade Celsius. Temperaturile insa ar putea sa difere, in functie de partea planetei care este indreptata catre stea, iar gravitatia ar putea fi putin mai mare decat cea de pe Pamant.

OpHaNiM


Mesaje : 560
Reputatie : 4486

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum